joi, 7 iunie 2012

VERI-LIMITA de Cristina Maroiu

Era un anotimp al nebunilor,
unul din acelea despre care crezi
ca nici nu ar putea exista!
( de fapt, nimeni nu inventase pe-atunci
unitatea de masura pentru inocenta…)

Vietile noastre ramasesera suspendate 
undeva, intre balansul merelor pe ram
si fosnetul valurilor, aproape melancolic…
Cerul de august desena pe asfalt
nefiresti umbre, de teatru chinezesc.
O frunza ici, una colo, prevesteau cu regret
ca in curand va cadea cortina
si peste nepasarile noastre! 
Inca nu auzisem gongul nefast
si haladuiam fericiti prin urbea pustie
lasand amintiri purpurii
pe fiecare alee de zambet!

Era un anotimp al nebunilor
iar noi traiam fara termen de garantie
verile-limita ale tineretii noastre!

Cristina Maroiu
06.06.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu