Doinesti în mine veșnic, indezirabil zbor,
Te rătăcești anume cu sufletul tău nud
În resemnări abstracte de vis amețitor.
Vreau doar o amăgire, atât te-aș mai ruga,
Să-ți pot simți zefirul în zbucium și vâltoare,
Aș vrea să-ți gust polenul, să știu a conjuga
Iubirea mea flămândă cu semne de-ntrebare.
Prin gesturi inocente să-mi spui că mă iubești,
Chiar de-i târzie clipa și visul perimat,
Apoi de ești în stare să pleci sau să-ți dorești
Decorul altei inimi să-l schimbi interimat.
În rugăciune sfântă mă rog să-ți fie bine,
Dar vinovate doruri trudesc în vechi confuzii,
Alintă-mă în vise, vreau să-nfloresc în tine,
Cu stele spală-mi dorul crucificând iluzii.
Vorbesc cu mine însumi, parfumul ți-e prezent,
Îmi ești un crin albastru , mireasma ți-e otravă,
Tu m-ai jertfit în muguri și-n moarte evident,
Ești dulcea mea povară, ispita mea bolnavă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu