TRISTEŢI de Leonid Iacob

Se tânguiesc iar nopţile în mine  

şi frânţi copaci mai murmură un cânt,  

mâhniri încercănate de ruine  

se adăpă din nelinişte de vânt.  

Trec îngerii de foc pe geana nopţii  

şi sufletul în vise îmi e punte  

când căprioare trec prin faţa porţii  

să se adape-n lacrimă de munte.  

În somn, îngână luna o cântare  

trăgând pe ochi zăbranice de nori,  

e lumea-ntreagă semn de întrebare  

ca un crepuscul spânzurat de zori.  

Se tânguiesc iar nopţile în mine  

şi sufletul în vise îmi e punte;  

sunt semnul de-ntrebare în ruine  

îngenuncheat în lacrimă de munte