Renunțare de Emil Marian

Era o lume la-nceputuri,
Cînd privirea-ți mi-a străpuns,
Inima în trei săruturi

Si-atunci ea s-a pus pe plîns.

Plîns de dor și neputință,
S-aud în bătăi acum,
Și o dulce suferință,
O cheamă pe-al său drum.

E durerea ne-mplinirii
Și a multe căutări,
Chinurile risipirii,
Și amare renunțări.

Bate-un vant rece de toamnă,
Sufletul e zgribulit,
Tare îmi mai placi tu doamnă
Și ce mult te-aș fi iubit.

Dar pe drumu-mi, lung mi-e mersul,
Să mă uiți este mai bine.
Îti rămîne mereu versul,
Ce îți va vorbi de mine.

Iar în ceas cu lună plină
Și cu doruri ghemotoc,
Sper să fiu a ta lumină
În umbra de lîngă foc.