REGATUL TAU de Patricia Serbanescu

m-am înalţat pe minunata-Ţi scară

croindu-mi drum spre poarta singulară,
caut gradina în care cerul nu mai plânge
şi-acel Nimic, care pe veci, îmi va ajunge.
respir parfumul sfânt al florilor de crin
simţind iubirea revărsată din senin,
pe-ntreaga boltă, tot ce mişcă e cu ştire
nori recompuşi, se-ndreaptă spre pieire...

şi am ajuns cu greu în preajma Ta...
având drept ajutor, duhul din steaua mea
cu tălpile desculţe şi pline-acum de rouă,
am sufletul deschis spre altă lume, nouă
cu mâinile voit... încerc, mă prelungesc,
s-ating petala sfântă, a crinului ceresc...
voi coborî curând pe ancestrala scară
când plină-oi fi de dragostea regală,
să ard de dor aşa cum n-am putut trăi,
‘nălţată către Tine, învăţ să pot iubi...
de-atunci privesc mereu, în tainicul abis
să-ţi văd culoarea sufletului Tău, deschis.