vineri, 3 februarie 2012

Zavoianu Vali - Ruga

Mângâie Doamne pe cel care plânge
Coboară-te în sufletu-i răpus
Adună-te în pumnii care-i strânge
Privind cu deznădejde către-n sus.

Îmbracă-l Doamne pe cel care n-are
Decât o haină roasă de dureri
Şi risipeşte-i crunta-ncrâncenare
Să vadă viaţa altfel decât ieri.

Hrăneşte-l Doamne pe cel plin de foame
Dă-i în priviri iubire-n loc de ură
Trezeşte-l pe acela care doarme
Şi fă-te pentru cei mai slabi armură.

Şi iartă-l Doamne pe cel ce te-njură
Ca vinovat de tot ce i se-ntâmplă
Să fie-n sufletele reci căldură
Şi-a ta lumină-n fiecare tâmplă.

03.02.2012, Zavoianu Vali

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu