Septembrie de Boris Ioachim

Ieri am văzut un cârd de berze
Cum se-ndreptau în drum spre sud -
Mi-au aburit de jale ochii

Şi mi-am simţit obrazul ud.

Pe cerul vânăt, ca de humă,
Insinuau un „A” prelung...
Şi le –am şoptit şi eu „Adio...” -
Alături, plopi, vedeam cum plâng.

Se veseleau de vânt scaieţii,
Ciulinii-n tumbe se-ntreceau
Şi ciori în pâcla dimineţii
În sumbru praznic petreceau.

Atâtea frunze moarte-mbracă
Pământul aspru şi crăpat,
Încât mă-ntreb dac-a fost vară,
Sau poate numai c-am visat.

Şi iar mă-ntreb dacă-i aievea
Acest decor – sau e coşmar,
Căci, obsesiv, îmi vine-n minte
Că-mi trece viaţa în zadar.

…Fără rost sunt întrebări
Şi degeaba plopii plâng -
Dacă berze pleacă-n zări
Şi nu pot să le ajung...