Petre Violetta - Drumul umilinţei

În drum o floare albă se bucură pe ram
Vederea umilită s-a preschimbat în fum,
Din basmul fără capăt a mai rămas un dram
De voce bărbătească strigându-mă acum.

În umbra însoţită cu sărutări pe rod
Îmi port ascunsa sete a cerului flămând,
Încovoind o clipă peste străinul pod
Un curcubeu eteric, albastrul meu plângând.

Şi pasul tremurat, înconvoiat de teamă
Mai muşcă câte-o piatră,cu scâncetul pierdut
Pe drumul umilinţei pe care-ncep să geamă
Ecoul umbrei tale,şi-o urmă de-nceput...