o clipă de rătăcire de Renate Müller

auzeam sunetul
solzilor de oţel
târâşul lamelor ascuţite 
foşneau sub podele
mă urmărea şerpuitoare
năluca imaginaţiei
cu ochi de viperă
printre crăpăturile
scândurilor de lemn
ştiam că nu poate
să mă ajungă
exista doar îngrădit
pericolul ce se numea:

tu ştii ?

Mi-a fost dor de Cătălin Codru

Mi-a fost dor de vocea ta...
Caldă care-mi spunea despre viaţă,
Povestea cum se nasc visele,
Ştia sa numere stelele fără sa le numere,
Ţinea minte toate lucrurile bune dintre noi...
Şi tu ai trimis un înger să-mi vorbească,
Acesta a trimis o mierlă.
Într-o dimineaţă ea mi-a vorbit cu vocea ta.
Au şi ele înaripatele legea lor cu ierarhii cu tot.
Înainte să-mi spună că începe să-mi fugă copilăria din ochi,
A oftat.
Am discutat aşa despre lumea mea,
Apoi despre lume în general şi...
Când să ne spunem păsurile.. nu m-a mai ascultat.
Avea şi alte “programări”...
Ştiu ca te-ai urcat la cer sa devii,
Una cu întregul... să fi parte din tot.
Dacă aş fi vrut un înger cu jumătate de normă,
Aş fi venit la Tine Cel care m-ai făcut...
Aşa ...ca tot omul,
Şi aş fi cerut ceva doar pentru mine, dar eu...
N-am vrut decât să-mi fie dor de vocea Ta.

Prima poezie de Elena Valeria Ciura

Oare cine, când şi unde
A ticluit primele versuri?
Sunt sigură că omul se rugaIar ruga dura cât seara ţinea
Ori , devreme, dimineaţa.

Când totul era aşezat,
Se putea sta cu puritatea la sfat!

Auzindu-l şi alţii, ce ciudat,
ce frumos sunau cuvintele în gura lui,
au început să inventeze şi muzica
şi aşa, se pare, că a apărut imnul şi oda!

Odată, pe cand se băteau
cavalerii lunii cu cei ai soarelui,
privighetoarea îşi încerca notele mai înalte,
un drumeţ, din altă parte
obosit şi chior de-un ochi
cu desagi plini cu cărţi
şi terfeloage de legi
a poposit la un castel
si a compus un rondel.

Un altul , atât de mult a îndrăgit poienile
si râurile noastre
că a rămas aicea , printre castre.

Şi-au mers şi dintre-ai noştri, mai departe
şi s-au întors cu altă carte-
cu genuri noi şi multe specii-
am început să concurăm cu grecii
şi cu romanii, ori cu alte naţii
venite pe aici cu banii
sau după bani,
pentru sărmanii de poeti
talentaţi,dar fara de talanţi
autoexilati pe stânci fără de viaţă
ori în tabun,furând câte-o mireasă!

Şi cum legenda spune
aici s-a rasturnat Cassiopeea,
peste neaoşele care, din care
ne privesc, uneori cu nerăbdare,
frumoasele muze,
susurând , printre cărnoasele buze.

Şi din primăvară până-n primăvară,
AICI se scrie, se dansează, se cântă
Şi se recită tot ce ajunge la stele
Smulgându-le lacrimi ori scăntei
Şuvoi pornind din cer in tei
Legându-ne fără curmei
De acest TEI ,fără de care
Am fi doar RĂTĂCIŢI în lumea mare...

Doresc… de Lacramioara Lacrima

Doresc, sa ma ascund acolo dupa un nor,
Sa nu cunosc durere si nici ce este dor…
Cand el va-ncepe a plange incet sau poate tare
Sa am curaj in mine, sa cred intr-o schimbare..
Doresc sa ma ascund dupa frumoasa luna
Ce seara sta pe cer si pare asa de buna…
Cand lumineaza, eu, in taina, sa privesc…
Pamantul, ape, munti…natura ce-o iubesc.
Doresc, sa ma ascund in apa marii albastre,
Sa freamat intr-o unda ce uimitor se zbate
Spre tarmul departat sa n-ajung in zadar
Placut sa ma-nfioare, sa rad mai des…nu rar
Doresc sa ma ascund, dar nu ma pot ascunde
Caci om sunt pe pamant si nu am cum, nici unde
O viata mi s-a dat…cere s-o pretuiesc…
Etern te voi iubi…esti tot ce imi doresc!

Doresc s-a alerg la tine, in brate sa ma tii,
Sa uiti clipele grele, sa-ncepi a ma iubi,
Privirea ta curata…caldura sa-mi trimita,
Atat imi e de frig, si doruri ma framanta
E dorul de acasa, de cel ce il iubesc
Mi-e dor de toti ai mei, sa-mi spui ca ma iubesti,
Doresc s-alung din drum orice amar de timp
Visand sa ne sadim iubire in rastimp
O vreme de-nceput cu soaptele-i dulcege
Ce-a fost cel mai frumos din nou ca sa ne lege
O dragoste cladita cu foc si pasiune
Iubitul meu frumos…esti tot ce am pe lume
Si lacrimi licaresc in ochisorii mei
Simtind acea magie, mister al dragostei,
Doresc ca orice clipa sa iti aduci aminte
Caci fara dragoste nimic nu-i ca-nainte…

SCRISOARE de Ion Ene Meteleu

Maicuta mea,
Bunica nu mai poate,e bolnava,
La scoala merg din ce in ce mai rar,
Mi-a zis ca intr-o zi va bea otrava
Si stau acasa,s-o opresc,macar.

Maicuta mea,
Un telefon macar as vrea sa-mi dai
Ca vreau sa mai aud iar glasul tau,
Ori numarul de-acasa nu-l mai ai ?!
As vrea sa stii ca fara tine-i greu.

Maicuta mea,
Sa stii ca tata nu mai sta cu noi,
S-a dus dup-o femeie,in alt sat,
A luat cu el caruta cu doi boi,
Si nici macar n-a spus unde-a plecat.

Maicuta mea,
Peretii casei stii ca sunt crapati,
As vrea sa-i zugravesc,dar nu am bani,
Caci toti ce ia-i trimis mi-au fost furati,
In drum spre casa,de niste golani.

Maicuta mea,
Te rog din suflet,vino inapoi,
Sa vezi gradina casei,ce-a-nflorit!
De ce-ai plecat,si ai uitat de noi ?
Ca eu,tot te iubesc,chiar de-ai gresit...

Maicuta mea,
Bunica nu se mai da jos din pat,
Auzul si -a pierdut aproape tot,
Eu fac mancare,spal,si fac curat,
Hai vino sa m-ajuti,ca nu mai pot !

Ioana te iubeste...te-am pupat...

Sufletul în carte de Cătălin Codru

Mi-am pus sufletu`-ntre file...
Şi ţi-am zis frumoasă doamnă,
Răsfoieşte-l între zile,
Eu mă scutur ca o toamnă...
N-am purtat pe chip vreo mască...
Şi nici meşă în gândire,
Dar în mine vai se cască...
Munţi întorşi... şi simt pieire.
Eu te rog serveşte-mi trupul,
Când plâng ploile-n stamine...
Moale sunt ca aşternutul,
Seci zăpezile străine.
De-ai să ştii să vezi în mine...
Am să ştiu să fiu păcat,
Verdele-i uscat... ştii bine,
C-am venit să fiu plecat.
Ard şi stelele albastre...
După ce au fost frumoase,
Eu îţi las aceasta zestre,
Fără vis a gol... miroase!
N-am lăsat vreun zbor să cadă,
Şi-am gustat atât nectar...
Tu închide-mă într-o ladă,
Dar citeşte-mă... măcar!

Vis de april de Boris Ioachim

Vânt suav, ca de april,
Îmi inundă, vesel, ceasul…
Vreau să fiu, din nou, copil –
Cristalin să-mi fie glasul.

Vreau bunica să mă cheme
În căsuţa ei pleoştită
Şi să aud, fierbând, cum geme -
Lapte, aburind pe plită.

În cămara înnegrită,
Mirosind a busuioc,
Să-mi simt viaţa că-i menită
Spre visare şi noroc.

Basme, molcom, povestite,
De bunica în înserări
Să mă ia pe nesimţite –
Să mă ducă-n alte zări,

Spre tărâmuri cu palate,
Cu caleşti, cu zâne bune,
Cu-ntâmplări hazlii, ciudate –
Ba naive – ba nebune…

…Dar bunica nu mai este,
Nici căsuţa ei pleoştită…
Însămi, viaţa e o poveste –
Dar deloc preafericită.

Buruieni cresc, azi, pe locul
Unde ascultam poveşti…
Şi, nicicum, pribeag, norocul –
Nu-mi trimite, din zări, veşti.

Iar bunica tace-n taină
Sub un strâmb salcâm culcată…
Lutul rece-i este haină –
Nimic nu-i ca altădată.

Ape-amare – în zori de april,
Îmi inundă ochii, ceasul…
Nu mai pot să fiu copil –
Şi-necat îmi este glasul…

pe cer văd chipu-ţi de Ovidiu Oana-pârâu

mă-mbie adierea

sau freamăt de pădure

când ”te iubesc” e-o şoaptă

din buze rug de mure

e muzică divină

şi glas de heruvim

ce-mi curge lin în suflet

umplându-l de sublim

de ce par ochii-ţi negri

din fulgere crâmpeie

şi-adâncile îndemnuri

fac inima să-mi steie ?

înaltul mă absoarbe

când stele strălucesc

de ce pe cer văd chipu-ţi

frumos când îl privesc?

Dacă aş şti de Veronica Simona Mereuta

cum e să fii ploaie
n-ar mai trebui să mă vărs în mare
iar şi iar
în fiecare dimineaţă roua m-ar face una cu iarba
scările pe care mi-e greu să le urc
le cobor în joacă
şi nu mai vine atât de greu
...mâine

VeSMe

Pribeag de Emil Marian

Pribeag acu-n țară străină,
Gonit de nedreptate-n lume,
Își caută a sa lumină
Și al său rost și al său nume.

O existență cam confuză
Și greutăți 'nalte cît malul,
Muncește ce alții refuză,
Trăiește-așa plutind cu valul.

Mîncat de dor, ros de tristeți,
El se întreabă ne-ncetat,
Care e rostul acestei vieți,
Sub muncă stînd tot aplecat?

Și de ce viața-i doar un chin,
Cu mult prea scurte bucurii,
Iar traiul este doar pelin,
Drum colțuros spre năsălii?

Gîndul zburat la cei de-acasă,
Îl ține treaz, îl face drept,
Să aibe ei destul pe masă,
Și fără greutăți în piept.

De poate sprijin să la fie
Și să-i ajute cînd e greu,
Atunci puterea-i este vie,
Gîndind mereu la Dumnezeu.

Și nici de greu lui nu-i mai pasă,
Iar traiul nu mai e beteag,
Muncește-așa zîmbind spre casă,
Își duce traiul de pribeag...