nu mă citi dacă nu ai
murit odată,
ori dacă nu ai omorât
omorându-te,
despre naștere ce să spun
nimeni dintre noi nu-i vinovat,
nimeni dintre noi nu are merit
suntem bucăți de pâine din Pâinea
cea Mare
cand lacrimile vor naște
pe luciul buzelor
bucuria
îți va aminti ce gust are vinul,
ce fără de rost e vina
luni, 25 martie 2013
Bunavestire de Bogdan Dumbraveanu
vine o vreme când trebuie să
aflăm că e mai bine
să nu fim disperati
dacă pietrele
nu se transformă în pâini,
dacă mâinile
nu ni se fac aripi de înger,
dacă lumea
nu ni se supune,
mai bine să ne bucure
zborul păsării
fără grija zilei de mâine
ce nu va îngheța
ori nu va flămânzi
în noi
va naște în taină dorul,
libertatea omului
a cărui cruce
e zâmbet și pereche de aripi
aflăm că e mai bine
să nu fim disperati
dacă pietrele
nu se transformă în pâini,
dacă mâinile
nu ni se fac aripi de înger,
dacă lumea
nu ni se supune,
mai bine să ne bucure
zborul păsării
fără grija zilei de mâine
ce nu va îngheța
ori nu va flămânzi
în noi
va naște în taină dorul,
libertatea omului
a cărui cruce
e zâmbet și pereche de aripi
TE-ASTEPT MEREU... de Ion Ene Meteleu
Seara de seara
Te-astept sa vii,
Sa-mi umpli viata
Si zilele pustii.
Banca din parc,
Parc-a putrezit,
De dorul tau,
Nici teiul n-a-nflorit.
Arid e parcul,
De cand nu ne-am iubit !
Plin de sperante,
Mereu te-astept,
Sa-mi alini dorul,
Sa-mi stingi focul din piept.
Plang si te strig,
Sa revii din nou,
Dar tu n-auzi,
Al dragostei ecou;
Ce trista-i casa,
Fara surasul tau !
Am strans in suflet,
Lacrimi si chin,
Vreau iar s-adulmec,
Parfumul tau de crin.
Si-am sa-ti promit,
Chiar si viata mea,
Doar tu sa simti
Ca mine dragostea,
S-alungi mahnirea,
Ce-mi frige inima...
Te-astept sa vii,
Sa-mi umpli viata
Si zilele pustii.
Banca din parc,
Parc-a putrezit,
De dorul tau,
Nici teiul n-a-nflorit.
Arid e parcul,
De cand nu ne-am iubit !
Plin de sperante,
Mereu te-astept,
Sa-mi alini dorul,
Sa-mi stingi focul din piept.
Plang si te strig,
Sa revii din nou,
Dar tu n-auzi,
Al dragostei ecou;
Ce trista-i casa,
Fara surasul tau !
Am strans in suflet,
Lacrimi si chin,
Vreau iar s-adulmec,
Parfumul tau de crin.
Si-am sa-ti promit,
Chiar si viata mea,
Doar tu sa simti
Ca mine dragostea,
S-alungi mahnirea,
Ce-mi frige inima...
AMURG de Ion Ene Meteleu
Grea e linistea noptii,
Cand pe nimeni nu ai
Si-ti blestemi ursita sortii
Si pe ganduri tot stai.
Trist,iti aduci aminte,
De iubiri din trecut,
Si ai vrea iar sa-ti alinte
Sufletul abatut.
Doar melancolii
Si clipe de regret,
Cat vei mai trai
Simti doar un gol in piept.
Stii ca viata-i doar una,
Si-ai mai vrea s-o traiesti,
Sa infrunti mereu furtuna
Pentru tot ce iubesti,
Fiindca timpul nu iarta
Si batrani,toti vom fi
Si nu vei sti niciodata,
Cand si cum vei pieri.
Singur,parasit,
De copii si nepoti,
Vremea-ti va veni
Sa bati in cer la porti.
Sa n-ai teama de moarte,
Caci perfida cum e
Te va cufunda in noapte,
Ascunzand zilele.
Numai sufletul zboara,
Trupul e doar pamant,
Si-n pamant el se coboara,
Rasarind un mormant.
Si vremea de-apoi,
Toti o vom astepta,
Poate vom fi noi ,
In trupul altcuiva...
Cand pe nimeni nu ai
Si-ti blestemi ursita sortii
Si pe ganduri tot stai.
Trist,iti aduci aminte,
De iubiri din trecut,
Si ai vrea iar sa-ti alinte
Sufletul abatut.
Doar melancolii
Si clipe de regret,
Cat vei mai trai
Simti doar un gol in piept.
Stii ca viata-i doar una,
Si-ai mai vrea s-o traiesti,
Sa infrunti mereu furtuna
Pentru tot ce iubesti,
Fiindca timpul nu iarta
Si batrani,toti vom fi
Si nu vei sti niciodata,
Cand si cum vei pieri.
Singur,parasit,
De copii si nepoti,
Vremea-ti va veni
Sa bati in cer la porti.
Sa n-ai teama de moarte,
Caci perfida cum e
Te va cufunda in noapte,
Ascunzand zilele.
Numai sufletul zboara,
Trupul e doar pamant,
Si-n pamant el se coboara,
Rasarind un mormant.
Si vremea de-apoi,
Toti o vom astepta,
Poate vom fi noi ,
In trupul altcuiva...
Mâine de Veronica Simona Mereuta
omul se schimbă
într-o zi de luni
când amintirile au să te caute
aşa, ca o bunăvestire a ce va urma,
cum visul te ajunge întotdeauna
când ai vrea mai mult
să spui niciodată
atunci vorbeşti
fără un înţeles premeditat
ora ta de singurătate se încheie
în punct alunecat peste virgula speranţei
că soarele răsare de ziua ta
şi iubirea pică la fix
cât să-ţi spună
cine eşti
VeSMe
într-o zi de luni
când amintirile au să te caute
aşa, ca o bunăvestire a ce va urma,
cum visul te ajunge întotdeauna
când ai vrea mai mult
să spui niciodată
atunci vorbeşti
fără un înţeles premeditat
ora ta de singurătate se încheie
în punct alunecat peste virgula speranţei
că soarele răsare de ziua ta
şi iubirea pică la fix
cât să-ţi spună
cine eşti
VeSMe
port doliu de Renate Müller
în mine-i stare de durere
totul e în negru învelit
şi-n casă ţin obloanele lăsate
mă chinuie lumina la vedere
în mâini ţin capul sprijinit
eu tac cu lacrimi nevărsate :
şi nu gândesc nimic
HD 24.03.2013 RM
totul e în negru învelit
şi-n casă ţin obloanele lăsate
mă chinuie lumina la vedere
în mâini ţin capul sprijinit
eu tac cu lacrimi nevărsate :
şi nu gândesc nimic
HD 24.03.2013 RM
DRUMUL PÂNĂ LA TINE de Ioana Burghel
E așa departe pân la tine,
Că se rătăcește chiar și gândul,
Mă dezbracă noaptea în suspineȘi de jale plânge tot pământul.
La țărmul vieții nu e niciun port,
Pescărușii caută catargul,
O corabie cu un cap de mort
Despică apele și înaltul.
Se ascund potecile în neguri,
E lumină dincolo de ceață,
- Inimă aș vrea să nu mai tremuri
Când aștepți o altă dimineață.
Că se rătăcește chiar și gândul,
Mă dezbracă noaptea în suspineȘi de jale plânge tot pământul.
La țărmul vieții nu e niciun port,
Pescărușii caută catargul,
O corabie cu un cap de mort
Despică apele și înaltul.
Se ascund potecile în neguri,
E lumină dincolo de ceață,
- Inimă aș vrea să nu mai tremuri
Când aștepți o altă dimineață.
Dacă... de Alexandra Manea
Dacă aş fi umbră, m-aş întinde alene sub pasul tău, ca să fiu una cu potecile pe care rătăceşte privirea ta.
Dacă aş fi o pală de vânt, aş mângâia tâmpla ta stângă, ca să respir parfumul îngândurărilor tale.
Dacă aş fi ram visând că-s înger, te-aş proteja cu aripile-mi crescute din sideful florilor de cireş, ca să-ţi aflu mereu desenat pe chip zâmbetul plin de lumină.
Dacă aş fi negura nopţii, m-aş ascunde în pupila ta, ca să fiu sigură că numai tu vei şti unde să mă găseşti.
Dacă aş fi valul mării, te-aş îmbrăţişa în fiece dimineaţă, ca să spăl păcatele nopţilor în care m-am pierdut în tine.
Dacă aş fi prima şoaptă a răsăritului, aş săruta aburul respiraţiei tale, ca să măsor clipele visărilor în care pulsăm amândoi în bătaia aceleiaşi inimi.
Dacă aş fi ploaie, aş hrăni cu apă vie amintirile iubirii noastre trăite cu nesaţ în orice viaţă trecută, prezentă sau viitoare, ca nu cumva să se piardă în uitare.
Dacă aş fi iubire, m-aş strecura în abisul sufletului tău, ca să nu mă mai pot elibera de acolo niciodată...
CAM – 24.03.2013
Dacă aş fi o pală de vânt, aş mângâia tâmpla ta stângă, ca să respir parfumul îngândurărilor tale.
Dacă aş fi ram visând că-s înger, te-aş proteja cu aripile-mi crescute din sideful florilor de cireş, ca să-ţi aflu mereu desenat pe chip zâmbetul plin de lumină.
Dacă aş fi negura nopţii, m-aş ascunde în pupila ta, ca să fiu sigură că numai tu vei şti unde să mă găseşti.
Dacă aş fi valul mării, te-aş îmbrăţişa în fiece dimineaţă, ca să spăl păcatele nopţilor în care m-am pierdut în tine.
Dacă aş fi prima şoaptă a răsăritului, aş săruta aburul respiraţiei tale, ca să măsor clipele visărilor în care pulsăm amândoi în bătaia aceleiaşi inimi.
Dacă aş fi ploaie, aş hrăni cu apă vie amintirile iubirii noastre trăite cu nesaţ în orice viaţă trecută, prezentă sau viitoare, ca nu cumva să se piardă în uitare.
Dacă aş fi iubire, m-aş strecura în abisul sufletului tău, ca să nu mă mai pot elibera de acolo niciodată...
CAM – 24.03.2013
Mă doare fiecare oră de Ovidiu Oana-pârâu
Mă doare fiecare oră!
Clepsidra lacomă îmi soarbe
Trecut şi mâine prinse-n horă,
Halucinante iele oarbe.
Şuvoi cerşind eliberarea
E răul care vrei să-l scuturi,
Zăgazul este neuitarea
Ca stropi răzleţi picând din ciuturi.
Dinspre nadiruri năruire
Vaginul clepsidrian tresare,
Siliciul, aspră dăruire,
La insolita penetrare.
comoara uitată de Renate Müller
sufletul mi-l acoperisem
cu zdrenţe
ca pe-un copil sărman
mi-l înveleam
îl ascundeam la nevoie
tu eşti unicul
ce s-a avântat fără teamă
în adâncurile mele sinistre
te plimbi prin mine
ca printr-un templu antic
întrezăreşti
razele diamantine
care radiază de puritate
prin grămada înaltă de petice
şi înţelegi
cu zdrenţe
ca pe-un copil sărman
mi-l înveleam
îl ascundeam la nevoie
tu eşti unicul
ce s-a avântat fără teamă
în adâncurile mele sinistre
te plimbi prin mine
ca printr-un templu antic
întrezăreşti
razele diamantine
care radiază de puritate
prin grămada înaltă de petice
şi înţelegi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)