duminică, 3 februarie 2013

Colaj in punctul zero de Lavinia Amalia


(Pot suporta sa fiu intrerupta cand vorbesc,
dar nu voi tolera sa fiu intrerupta cand tac
si cand iubesc.)
Dorul tau  aluneca in primavara parului meu
Ochii-ti intalnea lumea unui singur vis
In care doua trupuri au aceiasi umbra
Mi-ai inflorit pe buze margaritare 
Curg zapezile...
Din nori se crapa cerul 
Sub timpul ce-si tremura genunchii
Ne indragostim haotic
Aruncam lacatele sigurantei cusute in sange
de cineva  mai inalt decat noi
Si ne trezim legati fedeles
impiedicandu-ne. 
Rareori intalnim stanca
Dragostei
Dar cum s-o urcam cu serpii incolaciti de glezne?
Pe umerii mei, iernile ning asteptarile
Transpira gandul de-atata alergare
in abis
Toamna-mi plange in palmele tale
lacrimile
Bezna si lumina se-mpletesc
cu apocalipsa inimii
care e de fapt o banda de prins muste
atarnata de soare
in care orbiti de miscarea culorilor
ne prindem unul cate unul
toate personalitatile in care am trait
am ramas un punct agatat intr-un cerc
-punctul zero.
Stam cocotati amandoi
In ciuda legilor matematicii.
Hai sa facem ordine langa noi
Sa stergem praful,
Sa aruncam traditiile-mpaiate
Legatura dintre iarba si stea
E mana ta intinsa
Sa tina pe a mea
Poate una din franturile acestor dimineti ne va da drumul
Sa zburam liberi pe ceruri rotunde.
Azi, tacerile( neascultate) imi zbat aripile
Daca as fi stiut ce viata duc vulturii,
 As fi preferat soarta porumbelului...

SE DUC BĂTRÂNII… de Boris Ioachim

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc…

Azi, roibul meu ... de Ovidiu Oana-pârâu


Azi,
roibul meu

aşteaptă nerăbdător
să pornim
spre lumea
dimineţilor noastre.
L-am adăpat
cu roua
de pe pajişti
şi lacrimi curse
în lungile nopţi
de visare.
Poartă
pe botul reavăn,
aromă de ierburi
şi flori
cu numele tău.

vineri, 1 februarie 2013

evadare din cerc de Renate Müller

literele tale 
n-au avut tăria să mă lege
sunt două cuvinte
care au valoare doar pe hârtie
în rest
mă-nconjoară răsuflarea lor în gol

cu pletele cui voiai să-mi împleteşti cunună
oceanul tău e plin de sirene
le-ai fi tăiat şuviţele pentru un legământ?

ţărmul spre tine a rămas închis
mi-am pierdut iubirea
agăţată de alge
voiam s-o îngrop în nisip
săpând
mi-am regăsit ochelarii prin care văd clar
tu pentru mine ai fost doar răscrucea
pe care am poposit un timp
să-mi recuperez orientarea

HD 31.01.2013 RM

INSOMNIE… de Patricia Serbanescu

Într-o noapte fără lună
Am avut gânduri buimace
Erau oi, retrase-n stană
Trupul sta, fachir pe ace…

Mi le transferam în vise
Formând cu ele un lied,
Puţine au fost promise
Luându-le cu mine-n vid.

Am zburat mereu prin ere
Şi adulţi , dar şi copii,
Pe drum şerpuit de stele
Neputând… silabisii...

Te cătam pe Sus… în Sine
Scrutând locu’-n lung şi-n lat,
Te-nfruptai cum se cuvine
Din Edenul minunat…

Am pierdut însă cadenţa
Unui timp ce-i calcinat,
Încă îmi aştept prezenţa
Într-un film, mult însemnat.

Suflul iernii l-am gonit
Din spirit şi dintre coaste
În respiro, am iubit
Să eliberez… năpaste...

Cât esti tânăr şi puternic
Nu te-atinge nicio undă
Însă totul e vremelnic,
Roata… d’aia e rotundă.

31.01.2013

Voi cere… de Mihaela Codleanu

Voi cere ochilor să se prefacă-n frunze,
Voi cere pleoapelor să se prefacă-petale,
Voi cere pielii să se prefacă-n scoarţă,
Voi cere corpului să se prefacă-n trunchi.
Voi cere mâinilor să se prefacă-n ramuri,
Voi cere picioarelor să se prefacă-n rădăcini.

Mă voi implânta adânc în pământ…
Frunzele mele vor tremura,
Petalele vor fermăta,
Scoarţa mă va feri de ploi şi vânturi,
Trunchiul si ramurile nu mi se vor clătina
Cu o singură îndoială!
Mă vor susţine rădăcinile…

Mă bucur că voi fi arbore
Căci am oboist să fiu om.
Mă bucur c-o să-nvăţ să tremur, să cresc
În alt fel… faţă de cum ştiam!
Mă bucur că o să umbresc
Doar pe cei ce mă vor iubi.
Mă bucur că voi fi spălată cu rouă
Şi voi fi ştearsă de soare,
Că voi fi plină de păsări si licurici!
Străină de singurătăte şi durere…

Poate atunci, poate doar atunci altfel m-ai iubi!

BIOGRAFIE VI de Boris Ioachim

Sunt blestemat să fiu copil
Deşi, demult nu-mi mai stă bine
Fiindcă ochii-mi plec umil
Şi plânsul lumii ţipă-n mine.

Bărbat cu tâmple de omăt,
Cu dinţi pătaţi de nicotină,
Ce ştiu să-njur şi să mă-mbăt –
În suflet, totuşi, port lumină.

Mereu ursuz şi cătrănit
De-a vieţii rea meschinărie
În mine-ascund, necontenit,
Crâmpeie de copilărie.

Sunt serios din cale-afar’
Şi mersul lumii ştiu să-l judec
Dar gândul meu, copil hoinar,
Spre slăvi se-nalţă, ca un cântec.

Pe stradă, demn şi aferat,
Fudul discut politichie -
În timp ce-n piept fiori se zbat
Din vesela-mi copilărie.

Deşi de-un veac ştiu ce-i tristeţea,
Iar jungla vieţii ştiu ce-nseamnă,
Zglobiu mă strigă tinereţea
Şi la hârjoană mă îndeamnă.

…Sunt blestemat să mor copil
- Deşi, de mult nu-mi mai stă bine –
Căci, vesel, muguri de april,
Se tot deschid, râzând, în mine…

fără nume de Renate Müller

vreau să mă pierd
să descopăr drumuri în mine
să umblu pe cărări neumblate
prin holuri deschise împrejmuite
de înalte coloane de piatră
pe care s-au răsucit
rugi sălbatici de trandafiri

în mine-i o ţară albastră
cu albe statui îngereşti
sculptate din marmoră rece
ce nu aparţin nimănui
regatul e neocupabil
singură prin el păşesc
păzesc stăpână pe mine
sanctuarul tăcut
şi-l feresc neobosită
de mulţime

HD 28.01.2013 RM

Să-ţi fie zilele deşarte.. de Ovidiu Oana-pârâu


Dacă-ţi simţi zilele deşarte
Iubito, după ce-am să mor,
Nu te-ntrista ! Nu sunt departe!
Şi află că m-am stins de dor.

Întâi, mi-a purpurat privirea,
Pierdută-n roşiile apuneri
El, soarele, pe când iubirea,
Înnebunea sub presupuneri.

Apoi, mi-au lăcrimat pleoape
De-a ta ivire bucurate
Şi de fiorul că de-aproape,
Te voi privi pe săturate !

Iar în final, în sânge seruri
Au împietrit căldura care,
Mi-a arătat că sunt sub ceruri
Singur, căutându-te spre zare.

...
Când te-ai întors, răpus de dor
Tu m-ai aflat. Da-s prea departe !
Iubito, după ce-am să mor,
Să-ţi fie zilele deşarte !

Chemare de Lavinia Amalia


Ca un copil ti-am incredintat viata
Cand m-ai atins cu sufletu-ti de dor
Ti-am imbracat pana si ignoranta
Ca sa fiu apa din al tau izvor

Suspin si-adorm cu gandul catre tine
Fara himere si desertaciuni
Vreau nestriviti ingerii albi din mine 
Vino descult de cuie si minciuni

Sunt prinsa in  ai noptii colti de foc
Pamantu-mi toarna zgura si blesteme
Deschide palma,fa-mi in tine loc
Eu voi picta-n privirea ta poeme

Doar demonii mai bantuie ruine
Azi  idealul e-nvelit de nori
Plang peste ploaia care nu mai vine
Sa spele umbrele,s-aseze flori

Acum nu vad nici ora,nici cararea
Luminii-n care sa ne putem FI
Eu doar te chem scriindu-mi asteptarea
Zideste-ne altar de vesnicii.