sâmbătă, 1 septembrie 2012

Septembrie de Boris Ioachim

Ieri am văzut un cârd de berze
Cum se-ndreptau în drum spre sud -
Mi-au aburit de jale ochii

Şi mi-am simţit obrazul ud.

Pe cerul vânăt, ca de humă,
Insinuau un „A” prelung...
Şi le –am şoptit şi eu „Adio...” -
Alături, plopi, vedeam cum plâng.

Se veseleau de vânt scaieţii,
Ciulinii-n tumbe se-ntreceau
Şi ciori în pâcla dimineţii
În sumbru praznic petreceau.

Atâtea frunze moarte-mbracă
Pământul aspru şi crăpat,
Încât mă-ntreb dac-a fost vară,
Sau poate numai c-am visat.

Şi iar mă-ntreb dacă-i aievea
Acest decor – sau e coşmar,
Căci, obsesiv, îmi vine-n minte
Că-mi trece viaţa în zadar.

…Fără rost sunt întrebări
Şi degeaba plopii plâng -
Dacă berze pleacă-n zări
Şi nu pot să le ajung...

Gândul pitpalacului (Nimicnicie) de Elena Valeria Ciura

Indrăgostit pâna mai ieri 
De prepeliţa cea cu glas dulce, dar cam monoton

S-a gândit , prepeliţoiul, într-o noapte
Că nu mai este de bonton
Să-i numere doar ei dunguţele pe spate;

Şi cum prin lan , pe lângă roşii maci
Mai sunt şi altfel de ortaci
Porni draguţul, într-o veselie
Să şi găsească, dar nu orice
Ori, pe-orişicine, pe câmpie!

Una avea pene moi,
Cealalta-mai era cu doi,
A treia la el nu se uită,
Se vede că e mai inculta
Şi nu-l cunoaşte din ziare!

Ei, ei! păi n-o să-i facă zile amare?
Şi porni la vânatoare
Da-n orgoliul lui cel mare
N-a văzut ,pe-o rădăcină
Cine-l aştepta la cină!

A patra, ce-l pândea din umbre
Doar momentul aştepta!
Cum gourmand, ea, îl ştia
Pe loc îi făcu vreo trei tumbe
Şi în tufiş…el se muta!

Că, burta , dacă l-a condus,
Uitând de căntec dulce
Doar în tufiş mai are loc
O, zero, ideal ajuns!!

… fără trupu-ţi leneş de Ovidiu Oana-parau


Nu-i dimineaţă fără trupu-ţi leneş
Şi dâre voluptuase pe cearceafuri,
Cu ochi întredeschişi cerşindu-mi galeş,
Săruturi dulci, ca mult râvnite-anafuri.

Le dau bineţe geană lângă geană,
Un sfârc mă-mpunge: “hai de mă striveşte!”
Îi fac pe plac şi-un tremur de sprânceană
Fiorii din adânc îi prevesteşte.

Ne împletim nesaţul cu odihna,
În ritmuri sacadate se trec zorii;
Năvală, contopire şi-apoi tihna
Pudorii scrise-n roşii obrăjorii.

Te-ntinzi alene, e deja amiază
Şi-s mai boţite albele-aşternuturi,
Pe guri flămânde,-n loc de prânz se-aşează,
Şi ele, nesătule, noi săruturi.

Trecut și vină de Iurie Osoianu

...și trădător și veșnic pus pe goană
trecutul meu nerușinat și gol 
se vrea în rând cu puritatea diafană

a viitorului prezent în Creator

bărbat fiind, oricare-i vinovatul
ba spațiul, ba timpul , ba chiar El
și nicidecu nu-mi recunosc păcatul
adiacent trecutului mișel ...

de ar mai opri încaltea , să mai stăm
la cină cea de taină ca pe vremuri -
femeia- simultanul meu blestem
cu acel trecut din dulcele meu tremur...

Gând pentru oricare, nu-i acasă-n orice seară… de Elena Valeria Ciura

Se stinge zvon din înălţimi
Se duce-un vis, iar, prin străini!
Rămâne palida iertare

Şi încercarea umbrei , pe cărare
S-adune cioburile de cristal
Într-un pahar, din care bea
Doar la zile mari, mai rar…

Esenţă de amar! Dar nu e în zadar!
Prin seva ce urcă roditoare,
O nouă viaţă se naşte sub soare,
Mult mai puternică, fiinţă mai vrednică,
Să-şi facă un nume aici, printre NOI
Şi numai după-aceea s-ajungă la VOI,
Acolo, departe, unde are alte şanse
Când vine-napoi
Să fie , încă… doi!
Să vină acasă,
Să şadă la masă,
Iar în înălţimi trimitem osanale
Mulţumiri născute,
În genunchi rugate,
Şi-n nepotolite şoapte
Te implorăm, Doamne,
Nu-l mai du aşa departe!

Vinovat dacă sunt... de Nicoara Nicolae-Horia

Iubito, roua din suflet mă doare
Și ierbile-s crude atunci când te chem,
Tu știi cum se naște, eu știu cum se moare,

Murim și ne naștem când vrem.

Cum fulgeră coasa pe dealuri în zori
Și-mi pare că fierul e roșu de sânge,
Vinovat dacă sunt pentru noaptea din flori
Sărută-mi lumina și taci, nu mai plânge!

Tristețea ascunde-o în brazdele grele
De-atâtea nespuse și dulci simfonii,
Târziu, când la umbra flăcării mele
Cresc pentru cântecul tău ciocârlii...

Scrisoarea fiului de la oraş de Vali Zavoianu

Prin eterul ce m-apasă
Plin de zumzetde maşini
Mi se face dor de-acasă

Doamne, greu e prin străini!

Unde-i liniştea brăzdată
Când şi când de greieri mici?
Oare ce faci astăzi tată?
Ştii ce viaţă am aici?

Aud dealul cum mă cheamă
Să simt iarba sub picior.
Oare ce faci astăzi mamă?
Oare ştii cât mi-e de dor?

Fiul meu e mare-ndată
Creşte în oraş, la bloc.
N-a simţit pădurea, tată
N-a stat serile la foc.

Despre dealuri şi bunicul
Ştie numai din poveşti
Şi priveşte lung la plicul
Ce-l trimiteţi rar cu veşti.

Mi-e prea strâmt oraşul mamă
Mi-e străin şi-am obosit,
Nu mai ştiu nici cum mă cheamă
Mă simt trist şi rătăcit.

Şi-am visat că sunt acasă
Sus, pe prispa dinspre deal
Şi stăteam cu voi la masă
Şi părea aşa real...

Doamne-aş vrea să las odată
Slujbă-apartament, oraş,
Să mă-ntorc acasă tată
Să duc caii la imaş.

Să vă strâng în braţe zilnic
Cât mai sunteţi în putere,
Să las traiul ăsta silnic,
Să-mi fiţi singura avere.

Însă asta nu se poate
Şi vă scriu doar o scrisoare
Despre noi şi despre toate,
Despre dorul ce mă doare.

1.09.2012, Zavoianu Vali

Renunțare de Emil Marian

Era o lume la-nceputuri,
Cînd privirea-ți mi-a străpuns,
Inima în trei săruturi

Si-atunci ea s-a pus pe plîns.

Plîns de dor și neputință,
S-aud în bătăi acum,
Și o dulce suferință,
O cheamă pe-al său drum.

E durerea ne-mplinirii
Și a multe căutări,
Chinurile risipirii,
Și amare renunțări.

Bate-un vant rece de toamnă,
Sufletul e zgribulit,
Tare îmi mai placi tu doamnă
Și ce mult te-aș fi iubit.

Dar pe drumu-mi, lung mi-e mersul,
Să mă uiți este mai bine.
Îti rămîne mereu versul,
Ce îți va vorbi de mine.

Iar în ceas cu lună plină
Și cu doruri ghemotoc,
Sper să fiu a ta lumină
În umbra de lîngă foc.

Struguri de cules... de Nicoara Nicolae-Horia

Până e toamnă şi e vreme bună,
Până eşti frumoasă şi mai poţi,
Vino să culegem împreună

Strugurii din via mea răscopţi...

Vino să-i culegem cu folos,
Nimic să nu rămână de pierzare
Şi vinul să ne fie sănătos,
Graurii flămânzi pândesc în zare...

Lumina cadă peste noi fecundă,
Să nu ne adumbrească niciun nor
În care gelozia să se ascundă,
Vino să-i culegem, dor cu Dor...

Scrisoare unui prieten... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu mai arde focul în furnale,
Unde sunt pădurile din Munți?

Doina noastră e tot mai de jale,
Prietene, eu știu că mă asculți!

Lăcrimează aurul din mine,
Râurile fulgeră pe prund,
Și-i atâta răzvrătire-n mine,
În lancea lui aș vrea să mă ascund!

Eu degeaba scriu și strig aiurea,
Cine mai ascultă versul meu?
Mai cu râvnă mușcă-n dor securea
Și smerit mă rog lui Dumnezeu,

Toți plecații de pe hărți străine
Să-i aducă sănătoși acasă...
Prietene, tu știi că nu e bine
Și la domnii noștri nu le pasă!

Pe sub zarea de durere albastră,
Unde n-avem liniște deloc,
El s-aline suferința noastră,
Să ne pună Patria la loc!





31 August 2012