luni, 2 iulie 2012

Se-ntoarce libertatea acasă, pentru bal de Ovidiu Oana-parau

În primăvara blândă, ce-n pace se-aşezase,
Se întorceau cu păsări plecate la-ntomnări
Oştirile române şi răscoleau oraşe
Eroii de la Plevna sub flori şi sub urări.

De Dunăre trec iute şi-n Giurgiu se opresc,
Popas cu rânduială şi slujbe pentru morţi;
Aici, la frontieră, o clipă îi cinstesc
Pe cei ce-s duşi la ceruri să-i facă ţării porţi.

În Bucureşti e freamăt, c-aşa s-a poruncit:
Serbare să se facă şi-un arc să pomenească;
Fanfare spre Băneasa pe loc s-au rânduit,
Iar Prinţul Carol oastea aşteaptă să sosească.

Un murmur lung de-arame venea dinspre oraş,
Din Sărindar, din Bucur, Sânt Gheorghe, Bărăţie,
Trei sute de biserici, de clopote sălaş,
Stârnesc pe mic şi mare la sărbători să vie.

Şi s-a pornit alaiul prin coridor de flori,
Armia steagu-şi poartă sub Arcul triumfal, 
Victoria i-a noastră, comoară-ntre comori, 
Se-ntoarce libertatea acasă, pentru bal.

EUFORIE II de Boris Ioachim

Mi-am spus că, totuşi, viaţa e frumoasă
- După un chin, şi-o boală şi-un blestem -
De stihiile vremii nici nu-mi pasă
Şi nici de amintire nu mă tem.

Cu-obrazul sprijinit în palma stângă
Privesc pe geam la plopii ce şoptesc
Şi vreau ca soarta mea nătângă
De piatra vie a vieţii s-o zdrobesc.

Treceau pe lângă mine anotimpuri
Dar mie de trecut îmi era dor
Dar ducă-se-n pustii acele timpuri!
Azi mă simt viu şi nu mai vreau să mor.

Vreau tot ce este rău să las în urmă
S-arunc amarul tot în vânt turbat
Să uit c-am fost amestecat în turmă
Şi-am fost un ins cu numele pătat.

Vreau soarele să-l pot privi în faţă
Şi inima-mi să ardă vreau s-o fac
O! Simt atâta dragoste de viaţă
Că pân’ şi-a-nopţii stele reci îmi plac.

…Îmi spun că , totuşi, viaţa e frumoasă,
Că limpedea speranţă n-am pierdut,
De stihiile vieţii nici nu-mi pasă
Atâta timp cât, încă, n-am căzut…

BAT CEASURI BAT de Mihail Rujoiu

Bat ceasuri bat,cu mare inversunare 
Se ascund mereu sub limbile de lut 
Si le-nteleg ca greu ma mai apasa 
Un vis neterminat,din vesnicul trecut. 

Bat ceasuri bat,cu mare inversunare 
Se ascund mereu sub limbile de lut 
Si-ntratatea nopti aud cum plange 
Materia in somnul ei cel crud. 

In spatele unui feeric curcubeu 
Ce sfarma negura dintr-un gand, 
Eu te privesc instantaneu 
Lanturi vechi ce se topesc razand. 

Bat ceasuri bat,cu mare inversunare 
Se ascund mereu sub limbile de lut, 
In mine vesnice ninsori se ascund 
Si ma doboara in trecut. 

Bat ceasuri bat,cu mare inversunare 
Se ascund mareu sub limbile de lut, 
Si-ntratatea nopti aud razand 
Voioase vise din vesnicul trecut. 

Din cartea ; Din fum de tigara...
11-VI-1995 


‎...și dacă e să fie... de Nuța Istrate Gangan

Iubirea în aceeaşi ecuaţie cu sinuciderea.
"Nu mă mai iubeşte, mă înşeală, nu mai are rost să trăiesc. Din iubire prea multă pentru EL o să mă arunc în fața trenului".

Iubirea pusă în aceeaşi ecuaţie cu crima.
"Dacă nu e a mea, atunci să nu fie nici a altuia."

Şi mă întrebam: Mai este iubire?
Iubirea are o doză de obsesie şi nebunie, de gelozie şi lipsa de raţiune. Dar când toate acestea o copleşesc se mai poate numi iubire?
Când pasărea albă se transformă în acvila hrăpăreaţă care îţi smulge ochii şi vrea să-ţi ciugulească cadavrul, când mângâierea devine pumn şi vorba dulce devine pumnal împlântat drept în inimă, se mai poate numi iubire?
Unde greşim atât de mult?
Când ni se greşeşte atât de mult?
Mai e iubire sau e jaf la drumul mare? Sau inimă călcată în picioare, fărâmiţată şi aruncată la primul coş de gunoi?
Ce te face să priveşti obsesiv telefonul, să-i cotrobăieşti buzunarele, să iscodeşti prietenii, să te uiţi cu un fel de ciudată nevoie la cutia cu pilulele de somn? Ce te face să crezi că EL o să-şi schimbe gândul de a pleca dacă tu ameninţi ca fără el nu vrei să mai trăieşti?
Că mai bine mori, că viaţa nu există dincolo de pierduta lui iubire.
Nu știu.
Dar un lucru ştiu sigur. Iubirea e frumoasă. Şi sinceră. Nu are urme de ruj pe gulerul cămăşii de la buze străine. Dă telefon când promite. Şi dacă nu te mai vrea îţi cumpără un buchet de flori şi-ţi mulţumeşte că ai existat.
Ştiu sigur că iubirea nu-ţi taie venele, nu te aruncă în fata trenului şi nu-ţi face cu ochiul dintr-o cutie cu somnifere. Şi nu-ţi pune un pistol la tâmplă.

Îmi aduc aminte de un tablou pe care l-am văzut odată la cineva. Un cal superb care alerga singur într-un peisaj de vis."Lasă-l liber. Dacă e să fie al tău, se va întoarce şi va alerga spre tine"



ALEŞII... de Patricia Serbanescu

Moto: Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic... 
nelegiuiţii mişună pretutindeni.(Psalmul 11)

Aştept trompeta care doarme-n dorul lelii
Peste noian de vise... pe morminte...
Şi în sfârşit, să înjugăm la carul vremii...
Că soarta ţării e trecută-n cele sfinte!

De n-om trezi cu toţii în picioare
Şi om privi cu ochii făcuţi roată
Poate-om deschide ocnele de sare
Şi-om presăra-o dur...neprelucrată...

Refuz să mă tot bâlbâi prin reforme,
Mă tot gândesc la neamul meu, divin...
Caci oropsiţi, primeam doar norme
Şi-ncă primim, de peste tot ordin.

De ne-am uni cu fraţi plecaţi peste hotare
Am fi ca frunza... şi crescuţi ca iarba
Şi-am dovedi ca n-am trăit degeaba,
Formând precum strămoşii... O Românie Mare!
 

Vei veni… de Lacramioara Lacrima

Stiu ca maine vei veni
Alungand ganduri pustii
Ploua parca fara rost
Am ramas cu tot ce a fost…
Frunzele fosnesc un cant
Suspina-n alint de vant
Pomi apleaca ramuri la pamant
Amintindu-mi ce departe sunt
De a ta privire, de zambetul tau,
Totusi esti aproape de sufletul meu
Stropii cad intr-una pe fereastra mea
Eu gandind mereu la prezenta ta,
O idee marginita-n dor
Ce-o imbratisez placut si usor,
Ploua, ploua, iar si neincetat
Poate cerul este-ndurerat
Ma priveste si-asa isi da seama
Ca fara iubire simti ca ti-este teama
Teama de singuratate
Lipsit de mister si de bunatate
Stiu ca maine vei veni
Ganduri triste se vor risipi
Ploaia va fi tandra ca un tainic vis
Implinindu-se precum ai promis…

Se insereaza, ploua-n noapte,
De as auzi ale tale soapte
Care le rosteai candva 
Tristete-n ecou nu as mai avea
Miile de picuri crancen tulbura
Natura ce-n aer frigu-o vantura
Sperantele ude iaras’ le usuc
Iubirea in suflet daca mi-o aduc
Sa indeparteze greul lipsei tale
Maine vei veni cu dragostea mare
Apoi, voi uita clipe ce s-au scurs
Uite, pica ploaia si se-neaca-n plans
Va rasare zambet ca al primaverii
Vestind dintr-o data ziua aniversarii 
De cand noi ne stim, simplu ne-am aflat
Traind cu iubire si adevarat
Un timp care-n taina, astazi il pastram,
Pretioase, pure amintiri avem…
Continuam in dragoste invaluiti
Drumul cel cu flori, pomii inverziti,
Ascultand la pasari…cele cantatoare
Ma-ntreb de maine ai sa vii tu, oare?
Ploaia cu fiori cade, ma atinge
Cuvinte din stropi incerc a distinge…

Renate Muller - Nu pot să-ţi scriu - recită Mihaela Ilaşcu

Dor de zbor de Camelia Armati

Mă macină un dor de zbor...
De când mă știu aș vrea s-adorm
Pe-un nor pufos, mai albăstrui,
Să dorm ca-n Paradisul Lui...

Și, Doamne, bine mi-ar mai fi,
Să mă trezesc în alba zi
Cu aripi mari și colorate!
Doar două vreau, aci, pe spate!

Când le deschid, să mi se pară
Pământul cât o nucă ori pară,
Să mă salut cu-astronauții
Și să mă strige-n cor cu toții.

Poate să beau și o cafea cu ei,
Posibil, chiar pe Calea Laptelui!
Pe Carul Mare-ncet sa îl urnesc
Și la cel Mic să-l duc și să-l lipesc!

Când bate soarele în zi senină,
Să-ntind aripa-n el dupa lumină,
Iar noaptea, când e lună argintie,
Prin aripi să-mi scânteie poezie...

Dor de pamânt de mi-o veni cândva,
Să iau cu mine de pe cer o stea
Și s-o aduc, să o așez pe-un munte,
Lumina-i albă, noaptea s-o inunde.

Cu păsările să mă-ntrec în zbor
Și-o pană roșie în aripi-mărțișor,
Să li-l agăț cu drag, scânteietor,
Să fiu mereu colega dragă lor.

Bine-ar fi, Doamne, ce minune,
De mi-ar zvâcni din umeri aripi bune,
Să ma ridice ca s-adorm pe-un nor...
Visez și eu, visez, Doamne, să zbor...

Camelia Armati

XXX de Mihail Rujoiu

Am intiparit pe chip 
Surasul tau fericit 
Si privesc picatura calda 
Din tabloul dezgolit. 

Rama care nu te lasa 
Sa dispari in nori de fum, 
Inima sa ti-o transforme 
Intr-un bulgare de scrum.

Si te privesc necontenit 
Iar tu ramai tot rece, 
Ma scald in privirea ta, 
Un fior prin mine trece. 

Intruna te-as privi, 
Din loc nu ma clintesc, 
Raman aici pe veci 
De-ar fi sa si orbesc. 

Pe chipul meu intiparit 
Mereu tu vei ramane 
Femeia din tabloul dezgolit, 
Care nu are nume. 

Din cartea ; Din fum de tigara...

DECES de Emil Marian

Cînd am deschis uşa să plec în lume
Era să cad, împiedicat de-un leş.
Zăcea cu faţa-n jos pe preş,
Văzut aşa de sus nu prea avea un nume.
M-am aplecat spre el
Ca şi spre alte lucruri în astă viaţă
Cu toat-a mea atenţie
Să văd dacă are vreo pretenţie,
Dacă-i vreo rudă, una zăludă,
Vreun prieten, cunoscut, sau vreunul făcut.
Şi corpul răsucind să-l vad la faţă,
Să ştiu de îl cunosc au ba,
Deodată am răcnit pe sub mustaţă:
“Asta e iubirea mea! “
Zăcea acolo fără  răsuflare,
În prag de uşă şi de zi,
Era iubirea mea cea mare,
Secretul ce se-ntrezări.
Am incercat resuscitare, cu două telefoane, trei,
Dar nu avut-am ascultare, părea a fi fără temei.
Am scris răvaş şi pe feisbuc, iubita-mi să anunţ,
Că am găsit cadavru drag şi-aş face un denunţ.
Că ai lăsat iubirea ca să moară, tu ce mi-ai fost iubită,
Şi ai promis cînd am plecat
Că n-o laşi părăsită.
Dar ai uitat de ea şi chiar de mine,
Nu ţi-a păsat de noi,plecaţi în ţări străine.
La multele scrisori, cu sufletul în plic,
Tu n-ai răspuns nimic.
Şi astăzi, ca să scapi de mine,
Ai omorît iubirea şi mi-ai lăsat-o-n prag.
Nu ţi-a păsat c-odată ziceai că ţi-aş fi drag.
Uitat-ai de suspine
Şi calde-mbrăţişări,
De zilele cu mine venit din depărtări,
Doar sa te văd şi-atît, fără să cer nimic.
Să-ţi spun că te iubesc…
Şi uite-aşa scuturai preşul.
Şi dus de vînt a fost si leşul.
S-a-mprăştiat iubirea noastră
În cele patru zări deşarte.
Şi car acuma grea năpastă,
Făcînd încă un pas spre moarte.