Dedicaţie Lui de Ovidiu Oana-parau

(În ochi clepsidra-și curge ...)

În ochi clepsidra-și curge spre înapoi lumina

Amestecând tenebra tăcerii în coșmarul,

În care rău-și varsă prin lacrimă amarul

De condamnat la viață, mărturisindu-și vina.

Din curcubeu, culoarea sedusă de-ntuneric

Se-mpuținează, cade, trecânduse-n abise,

Lângă jivine calpe de Cel de Sus proscrise

Să-și mântuie păcatul sub orizontul sferic.

Ard astre doar o clipă trecând răceala-n ghețuri.

Pierdută le e vlaga-n prelunga rătăcire

A razei lor firave schimbate în clipire,

Gângănii somnolente născând lactee cețuri.

Nepăsător e timpul la nefirești altare;

Pe drumul lui se-nșiră doar stele căzătoare.

Ene Adrian Daniel

Pe foaie de hartie
Tie dragoste ti-am scris
Te-am iubit in poezie
Aveam har nu sifilis

Toti dusmanii ma barfira
Pe la colturi de spital
Vad cum astazi se rasfira
Versul meu 'sara pe deal'

Eu de sus din bolta rece
Lucind tare va privesc
Si ma uit cum vremea trece
Peste neamul romanesc

E ZIUA VOEVODULUI DE LIMBĂ de Aurel Peteoaca

De ai merge şi pe ape,nu m-aş mira de loc,
Cobori în noi credinţă de suflet nepereche,
Căci rima-ţi scânteiază ca flacăra de foc,
Iubirea de Luceafăr ne păzeşte în veghe.

E ziua Învierii,un Paşte al poeziei noastre
Şi aducem un omagiu lui Mesia Mihai,
Tristeţi incinerăm în corola Florii Albastre,
Azi nemurirea coboară peste guri de rai.

Şi astăzi, râul,ramul,prieteni sunt doar ţie,
Tot fără soţ sunt plopii atât de cunoscuţi,
Eşti primul voievod descălecător de poezie,
Tu ne laşi, de fiecare dată, interzişi şi muţi.

Este iarnă şi ninge afară într-un fel anume,
Bădie Mihai eşti taină ce dăinui peste veac,
Te venerează îndrăgostiţii din această lume,
Din trupul tău se înfruptă,căci ţine loc de leac.

Iar Ţara ar doini şi astăzi până la cetăţile Hotin,
În limba dulce,sfântă,a lui Ştefan cel Mare,
Măria Ta,ne scapă, iarăşi, Basarabia de chin,
Cu versul tau deschide poarta de închisoare.

E ziua rimei si-a voievodului de Limbă,
În calendarul nostru liric e semn de poezie,
Te primim în suflet,cu harul tau ne scimbă,
Ne fă mai buni,mai nobili,sensibile Bădie.

Visând la tine-n primăvară de Boris Ioachim

Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.

Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi…
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!

Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.

Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu…
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.

Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc…
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!

E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.

Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.

Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.

…Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta - privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit….

Femeie de Costel Suditu

Dintotdeauna te-am iubit, femeie,
De când în vers, veneam cuvânt pe lume,
Şi nu ştiam că numai o scânteie
Va-nsufleţi ce nu va mai apune.

Dintotdeauna, te-am ştiut de mine
Cu firea-mi trasă-n pieptul meu, aproape,
Şi nu simţeam atât de multe vine
Ce nu voiau decât a ne desparte.

Dintotdeauna am nutrit, femeie,
Să-ţi fiu întâiul zâmbet, dimineaţa,
Şi-n toată vina, chiar venin să-mi beie
Grea, inima, eu limpezi-voi ceaţa,

Că nu o să renunţ până ce moartea,
Nu va veni să-mi spună că-i sunt drag,
Şi voi închide peste tine cartea,
Minune vie, bob de sfânt în prag!

erai frumos de Maria Belean

vocea suavă știa să dea curs înfloririi 
stângaci sau nu 
îndepărtai șuvița după lobul urechii 
să poți atârna povești
…te jucai
aveai dreptate când afirmai că deții monopolul
credeam când căldura palmei tale
adăpostea bujorul obrazului
când buzele sorbeau frumuseți
petale într-un leagăn imaginar

…acum
nu mai aduni zâmbete
ai ales de bunăvoie
ca solii gândurilor tale
să bată la poarta altul leagăn
unde nu cresc licheni
crinii nu ucid

ploaia prăbușește leagănul

mareea crește în ochi de neputință
schițând un zâmbet blând
răceală plopului
îmi sprijină mâna de resemnare

unde ai ascuns căldura inorogul
spune
și de ce ploaia ta se mai adâncește
cu o înserare
eli eli…

KABUL de Renate Müller

Nu mai sunt imaginea
căzută din ramă
de când mi-ai atins 
frumuseţea

mi-ai trimis un stol de fluturi
din ţara în care trăieşti
să mă ridice

din somnul de-o sută de ani
(Renate M.)

De-ai sti... de Lavinia Amalia

De-ai sti

cum ploua rabdarea

prin  genele ce-ti mangaie chipul...

cum dorul isi schimba culoarea

cum trece cadent anotimpul...

De-ai sti

ca altarul iubirii

in suflet o  jertfa mi-aduce

ca asternutul luminii

imi arde cuvantul

pe cruce...

Azi sorb din ceasca-amintirii

dorinta de zboruri hoinara

sus,zarea isi plange copiii

dospiti intr-un uter de ceara.

Toamna aseaza risipa

sapata  in carne-asteptarii

marea ingroapa aripa

crescuta-n laguna visarii...

Si sarut urma pasilor tai

pe cararile trupului mii

port voalul pustiei

pe umerii goi

De-ai sti

ca nu-mi sunt...

ai sa vii?...

ÎNVELIT CU TINE de Stefan Oana Valentin

Smulge-mi tu straiele-nvechite
Aruncă zale ruginite la gunoi
Nu mă lăsa acum să fiu cuminte
Să umplem viața asta cu noi doi.

Descuie-mi visele din storuri
De pleoape mai demult lipite
Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri
Fără perechi neadormite.

Ascultă-mi urma unde duce
Și rupe-mi din perete ceasul
Îmbracă-mă de zor cu zile albe
Dublează-mi cu iubire dansul.

Îmbrățișază-mi fugile cu gura
Sărută pătimaș din nou uimirea
De dimineață, albă, să răsară
Neîndoită, veșnică, iubirea.

Învață-mi limba să te guste
Pe rotunjimi fără perechi
Popas de umbre în picioare
Cu buze înfipte în urechi.

Și tropăie-mi acum prin minte
Strivind nevolnici neuroni
Iubire hai, nu fii cuminte
Mai dă-mi nectar de vreo trei ori.

Uimește-mi gura goală cu plinele-ți cuvinte.

13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

are cineva o inimă de dat? de Dorina Neculce

omul ei de foc mânca
fluturi de hârtie mov
sidefați ochii lui străluceau/soare cu pumnii rotunzi și
nu asta voia dar avea un măr
în loc de inimă din care gustau
zilnic dulceață copiii de nicăieri

știe cineva un cântec de
liniștit copiii care zac în umbre?

are cineva o inimă de dat?

omul de hârtie culegea umbre
pe o faleză pustie ca să le facă
un adăpost copiilor și îi hrănea cu fluturi
albi albaștri sidefați în acorduri
de violină noaptea dansa ca o nebună

nu există oameni de foc
nici adăposturi pentru fluturi
părea să strige raza ei de întuneric 

EU ŞTIU… de Patricia Serbanescu

În suflet de eşti singur
Doar inima-i flămândă
Nimic nu se-oglindeşte
Căci tâmplele-mi inundă…
Ecoul liniştii apăsătoare
Se zbate-n centrul firii,
Iar buzele-mi amare
Dau starea năucirii…

În şoaptele-ţi mărunte
Cu licăriri de stele
Ne-amestecăm trecutul
Dincolo de…perdele…
Nu vor pătrunde umbre
Nici razele de soare
Doar plouă înspre seară
Cu stele… căzătoare.

Jarul din noi, e vrere
Căci inima dă ghes
Are mulţi cai putere,
Îi îmblânzim, din mers
Mă-ncearcă disperarea
Mereu, am alt oftat,
Presimt că eşuarea
Fi-va… pe Ararat.

13.01.2013

CĂI DESCHISE… de Patricia Serbanescu

În inima sacră, deschis-am oblon
În drumuri deschise, nimicul se-mbină
Revăd universul, pe ultimul ton
Iar purul drumeag, e-ntins spre LUMINĂ.

O să-mi amintesc, în pragul plecării
Aşa zgribuliţi, umili, liberi, goi,
Privi-vom spre cer, filmu-nsingurării…
Stiind că moartea… am inventat-o NOI.

Noian de gânduri dezertate-n larg
Acel nimic… e una cu sfârşitul…
Mă ţin de suflet, singurul catarg
Înnot în vid şi-ating… tot INFINITUL.

Oriunde-aş căuta şi dincolo de hău
Dualităţile din spaţiu-s efemere,
Aşa gândesc acum, în slab sufletul meu
Trăi-voi nesfârşitul, prelinsă… printre ERE.

Nimic nu ne-a legat, pe acest mirific plai
Decât o vorbă repetată spre-mplinire,
Doar ea este esenţa, acestei guri de rai
Acel sublim cuvânt, ce l-am numit…IUBIRE.

13.01.2013

Răsfăţ de fulgi de Ovidiu Oana-pârâu

După drum lung şi straşnic zgribulit,

Am aţipit pe canapeaua veche

Şi rătăcesc prin lumi fără pereche,

Purtat de vis, mă simt parcă vrăjit.

Mă ia în braţe vântul jucăuş,

În horă printre nori apoi mă-mpinge,

Prea prinşi de joaca lor, doar unul ninge

Şi-i fur un fulg în palmele căuş.

Cu el alerg înspre iatacu-n care,

Mi te aşezi în braţe, ghemuită.

Ca pe-un odor depun apoi, ispită,

Cristal în păr, pe buze sărutare.

Tu nu te zbaţi, nici nu vrei să te smulgi

Şi doar te simt la pieptul meu uşoară,

Să-mi crească bucuria, vântul zboară,

S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi.

Euforie III de Boris Ioachim

De gândul tău mă simt aproape
Şi umbletul mi-e mai uşor
Secată-i roua de sub pleoape
Şi-un dor mă macină de zor.

De soarta mea nici că-mi mai pasă
Şi n-am nici un motiv să plâng
Tristeţii i-am scăpat din plasă
Iar neputinţa – pot s-o-nfrâng.

Hei, fericirea ştiu ce-nseamnă
Vag – veselia-mi dă ocol…
Ce simţământ ciudat mă-ndeamnă
Speranţei vii să-i dau obol?!

Vezi, ochii tăi îmi dau puterea
De-a sta departe de trecut
Şi-nflăcărată-mi este vrerea
De-un suflu nou, necunoscut.

De-atâta vreme cenuşiul
M-a stăpânit ca un blestem
În piept mi-a colindat pustiul
Şi-o vorbă am ştiut: “mă tem”.

Dar azi m-am scuturat de spaime -
Precum un cal prea-năzdrăvan
Ce s-a schimbat mâncând jeratic
Şi-a devenit nepământean.

Căci jar din ochii tăi, iubito,
Sleitu-mi suflet a mâncat
Şi de arsura gurii tale -
Inima mea s-a îmbătat...

Visul... de Lacramioara Lacrima

Printr-o geana de lumina
Soarele sta ca sa vina
Insa norii-s furiosiStropii si-i arunca-n jos.
Peste tot ei se aseaza
Peste parcuri si pe strada
Pe trotuare, prin gradini
Nimanui nu-i par straini…
Vantul, parul mi-l mangaie,
Frunzele le-mprastie…
Astfel dorul si-l alinta
Pasarile nu-i mai canta.
Sunt plecate unde-i bine
Iar eu ma gandesc la tine
Mie dorul cin’ mi-a alina
Numai tu cu vorba buna,
Cu surasul tau duios
Si cu chipu-ti luminos,
Cu privirea ta curata…
Cand spre mine e-ndreptata!

Toata ziua a plouat
Seara cand s-a asezat
Stelele sunt randuite
Langa luna linistite…
Cerul este luminat
Norii s-au imprastiat,
Contemplandu-l ne-ncetat
Gandul la tine a zburat…
Adesea tarziu in noapte
Parc-aud a tale soapte
Eu te chem in visul meu
Sa-l patrunzi nu este greu.
Simt cum ma imbratisezi
Si alaturi mi te-asezi
Cu ardoare ma saruti
Ca nicicand sa nu ma uiti,
Somnul mi-l veghezi tacut
Te visez in mod placut…
Si-asa nu in zadar
Visul pare aievea chiar
Si n-as vrea sa ma trezesc
Fara tine sa clipesc…
Dar va-ncepe o noua zi
Si la vis ma voi gandi…

EMINESCU…NUME SFÂNT de Ioana Burghel

În lac, păduri se oglindesc,
Nuferi albi cresc din visare,
Pe bolta nopţii, stele felinareaprind iubirii şi o străjuiesc.

Şi-n taină, vin să se adape
Din unda rece numai cerbii,
Păşind uşor să nu se frângă,
Cuvântul scris la firul ierbii.

Din ochiul cerului răsare,
Învăluind tot luminişul
discretă, luna, pe cărare,
iar ramul scutură frunzişul.

Deschid Luceferi Porţi în Rai,
Spre nepătrunse Universuri,
E cald de parcă-i luna mai
Şi versuri curg cu înţelesuri.

Pentru noi, e Sfânt Mihai,
Eminescu-i nume sfânt,
Şoapta Sa ne-nchide rana,
Când pogoară pe pământ.

CĂTUȘE DE IARBĂ de Stefan Oana Valentin

Ce cal împiedicat o să mai zboare
Când gâtul trist doar aripă nu e.
Ori cum să pască nori din soare
Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă
Când miere ori albină nu mai e.
Sau iarba cum să ne mai crească
De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă
Când rece vremea acum ne e
Fierbinți zăpezi or să mai cadă
Din ceruri fără sus, oare cu ce?

Și ce păduri de secole prea verzi
Or să ne apere de golul prea perfect
De mugurii se nasc în jos și drepți
Cu mâinile încătușate verde-n piept?

Chiar... Cum? De unde? Și de ce?

13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

TOT de Aurel Peteoaca

Nu ţi-am spus niciodată.....
de ce a trebuit să-mi iau inima în căuşul palmelor
de ce a trebuit să sărut caldarâmul pieţii cu tremurul genuchilor mei,
obosiţi de atâta emoţie....
Nu....nu ţi-am spus...
că buzele mele au devenit dependente de catifeaua pielii tale
şi mai cu seamă...
că zâmbetul tău îmi alungă furtuna,cu un răsărit.
Am uitat să-ţi mai spun...
că visarea mea inocentă,a devenit incomodă pentru oameni,
mult prea grăbiţi..
iar iubirea mea pură este o taină,
proscrisă,în oraşul preocupat obsesiv de ziua de măine.
E musai să-ţi spun...
că niciodată,dar niciodată,nu pot evada dincolo de vis,
calc pe speranţe şi diperarea mă împiedică,lovindu-mi gleznele c-o ploaie de cârcei,
mă bâlbâi şi glasul mi-e stins,
flacăra de lumânare izgonită,din biserica monopolizată de sfinţi.
Şi-ţi mai spun.....
că dacă ar fi să aleg între amurg şi răsărit,
întotdeauna aş da cu banul,
fiindcă le iubesc pe amândouă,deopotrivă.
Ce să-ţi mai spun?...ştiii foarte bine,
poate mai bine decât mine........
că îţi aparţin........tot.

Urare pentru orice zi de Elena Valeria Ciura

Cuprins de har şi ajutat de sorţi
Maestrul binelui e darul nostru-
Divinul a privit spre ale sale porţi
Şi ce a zis privind la astru?

Să se coboare fericirea-n necuprins,
Cât omu-i neajutorat de fizic şi natură
Speranţa să-l învăluie prin codul scris ,
Până citeşte singur din sfânta Scriptură.

Iar ce e bine dat, norocului urmeze-i,
Înzestrat, distins şi priceput
E destinat pe oameni lumineze-i,
Iarăşi visând la noul început!

Din cornul abundenţei lin să se reverse-
Şi pentru mici şi pentru mari
Ce n-au avut, străini de saţ; să se deştepte ,
La anul şi la anul…La mulţi ani!

mă trec în tine... de Ovidiu Oana-pârâu

Primește-l ! Mult doritul phalus

sculptează-n tine sentimente

ca-n marmuri, dalta lui Daedalus.

Pătrund. Abisul mă absoarbe;

stârnite energii latente

se mută-n degetele oarbe.

Sânii tresar. De pântec freamăt

sub apăsări devin accente

ce-ncremenesc iscatul geamăt.

Mă trec în tine. Curg ca seve

flămândele trăiri ardente.

A fost doar vis, sau e aieve?

MĂ TOT ÎNTREB - Popa Ines Vanda

Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul, 
Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc, 
Oprește-mi alergarea în care-mi caut norocul, 
Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
Ca răsăritul zilei să pot să ți-l nuntesc
Secunda de restriște s-o stingi cu doruri ninse
Alungă-mi orice temeri din zborul meu lumesc.

Resfira-mi cu iubire amarul din privire
Și calendarul zilei oprește-l pentr-o zi,
Chiar dacă-i amăgire, să mai gustăm iubire,
Nepăsător, chiar moartea putea-v-atunci veni.

Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
Să poți simți dezastrul risipei noastre-n doi
Și nesortite vise-nmultite in pereche
Ca rădăcini de arbori sa urce printre ploi.

La fel precum o moară ce-și macină făina,
Rătăcitoare gânduri în mine hoinăresc,
Tenebre de-ntuneric ce nu găsesc lumina,
Îmi încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

Eu simt că doar himere în inimă-și fac casă
Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
Iluzia e dorința , ce-n pace nu mă lasă
Și naște-n mine visul nespusului colind.

Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
Iar binele și răul sălășluiesc comun,
O geană îmi surâde, iar alta-i întristată,
Un amalgam de lupte-s pe baricade-acum.

Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
Eu tot mă caut în trupu-ți și nu-nțeleg e-apusul ,
Sau răsăritul zilei în care mă preling?

Eu cred că doar năframa de vreme-nselatoare
Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
Și din iubire-adâncă nascută din splendoare
Te-am recompus din cioburi,de soartă interziși.

Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
În care anotimpuri trecute să te caut,
De poți, mai prelungește în calendar secunde,
Sau stinge-mă-n săruturi, să știu că-n tine sunt.

Și dacă doar fantasme iti prelungesc șederea,
În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
Culeg doar flori de gheață ce-ți tăinuiesc tăcerea
Sau doar pictez iubirea pe catafalc depus?

VORBE ‘NGHEŢATE de Patricia Serbanescu

Şi dacă găndurile sumbre ne încearcă
Ne reunim iubirea, uita-vom de durere,
Vom căuta acorduri noi de harfă
Fiind pătrunşi de muzica din sfere.

Spre seară, conectaţi într-o privire
Ne vom alege-un drum, mai drept
Şi dându-i inimii atunci de ştire
Vom cere vieţii, încă un prospect.

Căci totul curge fără vreun descânt
Numai lumina dragostei contează,
Ea este ,,piua-ntâi,, pe-acest pământ
Trebuie s-o conservăm, cât ea durează.

Tu, înger răzvrătit de a ta soartă
Reaminteşte-ţi... alegerea-i a ta,
Nu te-ndrepta spăşit spre altă poartă
Aceiaşi e iubirea... şi dincolo de ea.

Poate vei reveni, părtaşi în a mea carte
Deschidem alt capitol, păşim în eră nouă
Numai contau nici vorbe şi nici uitate fapte
Nici eschivarea ta, că... încă îţi mai plouă...

Ne plouă încă-n suflet sau ne cuprinde teama
Numeni nu e perfect, când preamărşte Eu-l,
Cuvintele îngheaţă, când sunt rostite iarna
În resemnare, aşteptăm... să ne ridice zmeul...

11.01.2013

PRIN PLOAIE….DESCULŢĂ…de Ioana Burghel

Alergam desculţă
prin ploaie
iar ploaia nu se oprea…

Atunci
ca s-o ajut cumva
am început a lăcrima…

Dar ploua
ploua
ploua
iar lacrima ploii în mine
un cânt de durere-nlălţa…

Şi ploua…

Dorul de viaţă
din inima mea… 

Cândva de Leonid Iacob

În astă seară  

undeva  

la Singapore, Marmara  

prin polul vest,  

prin polul est,  

porneau şi visele-a visa.  

un vis în care ea şi el  

ea mai învoltă  

el rebel  

plecau  

să se-ntâlneasc-aşa  

cumva,  

cândva  

pe undeva.  

Între nadir  

şi-ntre zenit  

cei doi plecaţi s-au întâlnit  

pe-o punte aprigă de dor.  

şi viaţa mult se bucura  

în ochii lor.  

Fior uşor,  

îmbătător,  

prin trupuri le trecu aşa  

cumva,  

cândva,  

prin el şi ea,  

şi lumea-ntreagă surâdea  

când îi vedea  

prin ochi de stea.  

Era în mine-acel fior  

între nadir şi-ntre zenit  

din polul est  

din polul vest,  

plecat spre dorul ce visa  

cumva,  

cândva,  

pe undeva  

când lumea-ntreagă surâdea.  

Ce e iubirea de Costel Suditu

Ce e iubirea?
O repetare măsurată
De întâmplări în ani,
Numită soartă.

Cu prima întâmplare de iubire,
Înveţi ce e mai bine pentru fire:
Multe greşeli, din care, înţelept,
Mai pui învăţături pentru concept.

Cu deziluzii, patimi şi regrete,
Începi a te desprinde de perete.
- ‚Iubito, cât de tare te iubesc!...
Dar ce să fac, să ştiu că nu greşesc’?

Cu întâmplări de soartă, repetate,
Încerc a vă iubi pe rând, pe toate.
Până când, scumpa mea iubire de final,
Va fi să te iubesc mai infernal
De cât visez a fi iubit vreodată
De vreo femeie, ce mi-ar fi ca soartă.

mi-e inima-umbră de Renate Müller

aripă de floare
ce s-a zbătut prea mult
sărăcia ei
stă-n vârf de ac
zi de zi
tot mai intens
o doare

HD 11.01.2013 RM

sclipire de Carmen Zaniciuc

îți plac diminețile în care lumina își face loc prin perdea
și liniștea te trezește treptat
te ridici și vezi fulgii de nea cum cad domol
se întâmplă ca ninsoarea să te surprindă chiar și-n ianuarie
ca pe un copil ce se bucură
că există minuni și-n lucrurile firești
poezia nu renunță să vorbească nici când inima a tăcut
dăruiește într-o zi un zâmbet
și vezi ce se va naște

De ce mă urăşti? de Ioana Burghel

Când în suflet îţi cobora înserarea,ţi-am cuprins chipul cu palmele,
ţi-am ascultat disperarea,
ţi-am spus că nimeni nu calcă
pe drumul care-i numai al tău,
poate doar,
rătăcind,
Dumnezeu…

De ce mă urăşti?

Vulturii mari nu vânează
decât în zbor
şi cuiburi îşi fac pe vârfuri de stânci,
aproape de ţipătul lor…

De ce mă urăşti?
Cândva
chiar şi Olimpul s-a prăbuşit
într-o noapte de prea mulţi zei…

Şi Dumnezeu a căzut
uneori…

Tu
şi
Eu
suntem doi muritori
fiecare cu lacrima timpului său…

N-ai cum să ştii
nici TU
nici EU
din palma cui
într-un alt Univers
va bea
o altă Înviere
Dumnezeu…

De ce mă urăşti?

am decis de Maria Belean

să las copilul să coboare din icoană 
să o ia desculț pe drumul destinului 
nu mai privesc surâsul sângeriu al mărului 
temnicer tăcut
...crud
nu știi ce cauți
ai bocancii însetați între două vise de vis
în vitrina unui market
prima treaptă păstrează mirosul cerșetorului
- vreau fluturi
delirul lui adună izvorul
pe treapta a doua irișii copilului despică zorii
cu pădurea pe umeri întinzi capcane
tremurul cuvintelor din urmele poemelor
mă zdrobesc
...nu simți
cu nepăsare strivești tainul iubirii
chinul înălțării
râurile repezi nu au margine de unde să-și ia țărână

la ușă schilodită a mâinilor
bătăile cad…
poemul respiră
a găsit a treia treaptă
ignor arderi care strigă să întind pe stradă chemări
totul și nimicul se surpă în prima literă
unde sufletul copilului
veștejește dansul